vineri, 30 iulie 2010

Guvernator, rege sau stăpân

Simţind un deja-vu istoric, am cotrobăit un pic sursele disponibile referitoare la Marea Criză din 29 şi perioada tulburată următoare. Lucruri pe care, în mare parte le ştiam, dar nu le-am aprofundat vreodată, conviins fiind poate că lumea a învăţat din greşelile anterioare. Oricum nu mai contează, criza nouă a venit, contrafăcută sau nu, iar lumea va merge mai departe cumva, mai mult sau mai puţin sinusoidal.

Legat de România, dacă aţi avut vreodată curiozitatea, anii 30 au fost marcaţi de aspectul economic, mişcări sociale, instabilitate politică (vă sună cunoscut, nu?). În toate aceste tulburări, care se traduceau şi printr-o oarecare dinamică la nivelurile conducerii ţării, adică unii mai pierdeau sau câştigau funcţii, un singur om era inamovabil. Acest om era Regele Carol II, personaj controversat atât atunci cât şi în prezent, dar era clar, regele este rege, nu prea se punea problema unei schimbări, care totuşi s-a produs într-un final, acesta domnind în jur de 10 ani.

Revenind la zilele noastre, criza actuală, mişcările sociale şi politice, schimbările de guverne şi administraţii, constatăm din nou existenţa unui personaj constant. Au venit şi plecat miniştri, preşedinţi, prefecţi, directori, judecători şi ce funcţiuni mai sunt de îndeplinit prin aparatul de stat. Şi mai toţi au avut parte atât de "pupături", cât şi de "înjurături", din partea populaţiei, duşmanilor sau chiar aliaţilor politici. Cine este această persoană extrem de utilă României în ultimii 20 de ani? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nu voi pune în discuţie calităţile Mugurului, cine doreşte să îi studieze biografia, o poate căuta pe net sau unde mai sunt disponibile informaţii despre persoanele publice. Supriza vine dacă începeţi această căutare; veţi constata că în afară de wikipedia, cu toate cusururile ei, şi nişte informaţii seci plus declaraţii de avere şi de intenţie de pe site-ul BNR. Se mai pot găsi câteva rapoarte şi interviuri, dar oricum puţin material despre un om atât de mare...

Unii dau vina pe discreţie şi modestie, alţii invocă teorii conspiraţioniste, legate de grupul Bilderberg sau Grupul de la Roma. Eu voi face doar mici constatări. Constat că sunt oameni care sunt convinşi că fără Isărescu la BNR în aceşti 20 de ani, am fi mult mai jos decât suntem acum (!?). Constat că avem nişte super rezerve naţionale fantastice. În timp ce avem nişte super rezerve, constat că suntem cam "rupţi în fund". Nu spun că rezervele ar trebui cheltuite mâine, dar poate ar trebui gestionate altfel, ca să ne şi putem folosi de ele. Sau cine ştie, poate planul este ca să mâncăm pâine cu sare 50 de ani şi apoi să ieşim la suprafaţă ca o naţie putred de bogată. Nicio problemă, dar să ştim şi noi... În fine, suntem o ţară plină de ecomişti fantastici, cu Mugurul în frunte.

Am aruncat un ochi şi peste cei care conduc băncile naţionale pe alte meleaguri şi am mai făcut câteva constatări. Mugur Isărescu guvernează BNR din 1990, după ce a fost o perioadă scurtă reprezentant comercial la Ambasada României din SUA, şi a lucrat 20 de ani la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti. A părpsit funcţia doar pentru scurt timp, dar tot pentru a salva ţara, în anul 1999, fiind numit prim-ministru, iar noi scăpând astfel de foamete... Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare; cine pleacă la război, îşi ia locul înapoi! - cam aşa a revenit în 2000 pe scaunul de la BNR.

Să vedem scurt, cam de cât timp guvernează şefii băncilor centrale din alte ţări, urmând să judecaţi singuri, prin comparaţie, dacă este sau nu oportun să ai acelaşi conducător vreme de 20 de ani. În Bulgaria, Banca Naţională este condusă de actualul guvernator începând din 2003 iar în Ungaria din 2007. Asta ca să terminăm repede cu vecinii. Acum să luăm ţările cu probleme mari în 2009, când a dat criza peste ele: Islanda şi Irlanda - ambele au schimbat conducerea în 2009. Kazakhstanul a schimbat tot în 2009. India, Iran, dar şi Japonia şi Austria au un guvernator nou începând cu 2008. Statornica Elveţie l-a numit în 2010 pe Philipp Hildebrand , după ce acesta fusese membru în Comitetul Executiv din 2003. Turcia, o economie puternică şi în ascensiune chiar şi acum, este condusă de Durmus Yilmaz din 2006, după ce acesta a fost membru al acesteia încă din 1980, având mai multe funcţiuni până să acceadă în cea mai înaltă poziţie. Să vedem cum stau "motoarele" Europei: Bancile Centrale ale Franţei şi Anglei au schimbat guvernatorul ultima dată în anul 2003 iar Germania în 2004. Germania a mai schimbat guvernatorul în 1993 şi 1999. Ce să facă dobitocii de nemţi, dacă nu au persoane aşa de competente cum avem noi? Danemarca, cea mai prosperă şi bine organizată ţară în care am călcat, a numit actualul guvernator în anul 2005, la fel ca şi Israel, care duce o lipsă acuta de economişti ;) Norvegia ar fi excepţia, cu un guvernator destul de longeviv, din anul 1999, dar cu schimbări totuşi în 93, 95 şi 98. Rusia şi China au numit guvernatorii actuali în anul 2002 (în China ultima schimbare fusese în 1995, când Mugurul avea deja 5 anişori), Italia în 2006, Croaţia în 2000. Actualul şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss Kahn, este în funcţie din anul 2007. Faimoasa Federal Reserve Bank din SUA este condusă de Ben Bernanke din anul 2006, fiind reconfirmat în 2010. Înaintea acestuia FRB a fost condusă timp de 21 de ani de cunoscutul Alan Greenspan, record pe care Mugur Isărescu îl va doborî la finele anului viitor. De menţionat că Greenspan a fost, înainte de a fi numit la FRB, timp de 33 de ani preşedintele firmei de consultanţă la care era şi asociat, Townsend-Greenspan & Co.

Este Mugur Isărescu cel mai capabil economist de care dispune România sau conducătorul din umbră? Să fie toate teoriile economice doar o gargară ieftină, totul fiind decis la masa unor organizaţii dubioase însetate de putere? Ar fi cazul să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Tradiţionalele inundaţii


Aşa cum an de an sărbătorim Crăciunul sau Săptămâna Mare, cu obiceiurile şi concediile care se cuvin, de vreo 20 de ani încoace, coincidenţă sau nu, ne-am ales cu o nouă tradiţie - inundaţiile. În plus, acestea nu au loc doar pe o perioadă scurtă o dată pe an, ci de două - trei ori pe an, cu o durată variabilă.

Cele "cuminţi", datorate canalizării deficitare sau inexistente, se lasă cu pagube relativ mici, transformarea unor străzi în cursuri de apă efemere, blocarea traficului şi sunt uneori marcate de bucuria copiilor de a se simţi "ca la mare" în mijlocul oraşelor. Cam la fel se întâmplă şi cu ocazia primelor zăpezi din fiecare an, în caz că vi se părea cunoscută situaţia.

Îndepărtându-ne de problemele primarilor iubiţi ai patriei (aleşi şi, mai ales, realeşi), trebuie să ne concentrăm pe inundaţiile "serioase", care an de an lasă sute sau mii de oameni fără case, proprietăţi sau chiar le iau viaţa. Nu putem trece uşor peste moarte, lacrimi şi disperare. Trebuie însă să şi recunoaştem că noi oamenii, mai ales cei trăitori actualmente în România, mai avem mult până să ne putem întrece cu forţa naturii. Natura este caracterizată prin ceva ce noi nu vom avea probabil niciodată: echilibru! Acel echilibru care se face remarcat printr-un sistem de apărare, pe care cei credincioşi îl pomenesc prin "ne-a bătut Dumnezeu!"

Ca orice reacţie a naturii, omul se dovedeşte a fi depăşit de evenimente, fie că trăieşte în bine organizata Chină, democrata Americă, ordonata Germanie sau mai năpăstuiata Românie. Diferenţele constau însă în reacţia oamenilor la aceste evenimente. Faptele sunt aproximativ identice: ploi abundente şi uragane, urmate de revărsări ale apelor, diguri şi poduri care cedează şi restul dezastrului, pe care începem deja să îl învăţăm. Şi am atins punctul critic al subiectului, şi anume ÎNVĂŢATUL! După ce dă apa peste tine o dată, normal este să te înveţi minte, să construieşti diguri mai puternice, case mai rezistente sau mai ferite, să îţi faci planuri de "cum să nu se mai întâmple" şi "cum să fim mai eficienţi dacă totuşi se intâmplă".

Toţi trebuie să învăţăm din aceste inundaţii! Am fost incapabili 20 de ani să facem acest lucru, motiv pentru care acestea sunt din ce în ce mai frecvente şi mai păguboase. Am observat că de fiecare dată când ni se întâmplă, avem un singur vinovat: guvernul! Lucru cât se poate de adevărat. Însă, în timp ce ploile vin de la natură şi/sau Dumnezeu, guvernul nu a venit "de sus". Acesta s-a ridicat din rândurile noastre, plantat de noi prin vot, direct sau nu, un vot din care rezultă adevărata problemă a societăţii româneşti. Nu suntem în stare să învăţăm. Să învăţăm că trebuie să alegem oameni dintre noi care se pricep să gestioneze o problemă, de orice natură ar fi aceasta. Problemele vor veni oricum, indiferent că suntem comunişti, fascişti, democraţi sau liberali. Problema noastră nu esta faptul că găsim vinovaţi, ci că nu ştim ce să facem cu ei ;)

Aceiaşi oameni care sunt "de vină" de fiecare dată pentru ce se întamplă şi mai ales ce nu se întâmplă, ajung la intervale aproape constante de timp să fie din nou vinovaţi, pentru că nu i-am tras la răspundere când a fost cazul. Şi nu mă refer la funcţionari şi angajaţi, care or avea şi ei metehnele lor, dar la noi elitele sunt cele deficitare. Iau spre exemplu Germania, care are funcţionărime şi angajaţi la fel de deştepţi, competenţi, harnici, leneşi, geniali sau dobitoci la fel ca şi noi. Dar elita este excepţională. Un bun organizator poate face cu jucători mediocri o echipă mare. Şi acea elită noi o stabilim, nu ne-o mai impune nimeni. Ar fi cazul, ca măcar acum să luăm măsuri. Politica ar trebui să ne intereseze într-o oarecare măsură pe toţi, penru că este cea care face diferenţa, daca ne ia apa vacile şi casa sau pasajul din centrul oraşului se inundă la fiecare ploaie. Şi asta NU înseamnă că mâine să îi dăm cu oua în cap preşedintelui şi premierului sau miniştrilor, pe care NOI i-am pus acolo (a avea mai multe opţiuni nu înseamnă să alegem între aceleaşi şi aceleaşi două variante, de fiecare dată), sau să îi punem în loc pe nişte oameni care acum îi critică, deşi au variat de la pupături la scuipături în relaţia cu aceştia în ultimii 20 de ani. Toate aceste partide au prins cel puţin câte o inundaţie în timp ce se aflau la putere, să nu uitaţi acest lucru data viitoare când aveţi ştamplia în mână!

Trebuie să scăpăm de politicieni care în ultimii 20 de ani nu au fost în stare să protejeze pădurile, să interzică sau să reglementeze amenajearea de balastiere, să asigure utilaje şi echipament inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă (care "beneficiază" de tehnică învechită şi fonduri insuficiente, dar îşi fac datoria, de multe ori neremarcaţi), să asigure o legislaţie şi o infrastructură menită să evite pe cât posibil riscurile de inundaţii, mai ales în locurile în care acestea se întâmplă frecvent. Sper ca măcar acum să învăţăm.